Educaţia interculturală este considerată o ramură importantă a educaţiei generale a copiilor şi tinerilor, iar procesul educaţional urmăreşte formarea la elevi a unor capacităţi, deprinderi şi atitudini autentice şi durabile pe baza principiilor principiilor ,,învăţământului integrat” şi ,,al şcolii pentru toţi”. Printre obiectivele şcolii în ceea ce privește educația interculturală apreciem că cele mai importante sunt următoarele:

· Abilitatea de a percepe ceea ce ne este străin;

· Acceptarea celuilalt ca fiind o fiinţă ca tine;

· Înţelegerea situaţiilor ambigue, ambivalente, ambivalente;

· Atitudinea deschisă spre experimentarea diferitului;

· Capacitatea de a recunoaşte relativitatea propriului sistem de referinţă;

· Comunicare asertivă în caz de divergenţe de interese până când cele două părţi se regăsesc pe un proiect comun;

· Aptitudinea de a asuma conflicte cu calm şi rezolvate într-o manieră productivă;

· Capacitatea de a recunoaşte şi a relativiza propriile repere etno şi sociocentriste;

· Performanţa de a cuceri identităţi mai largi, de a dezvolta o loialitate de tip nou precum cea de european, cetăţean al lumii etc., fără a renunţa la identitatea noastră.

Alina Ionescu

Din punct de vedere educaţional, ideea unei societăţi democratice şi a unei societăţi multiculturale sunt inter­conectate. Ambele concepte implică modele de interacţiune non­represive în care, ideal, oricine posedă oportunităţi şi valoare egale. O societate multiculturală este deschisă la diversitatea identităţilor, expresiilor şi stilurilor de viaţă. Hegemonia culturală este, din acest punct de vedere, problematică, iar în documentele de politică educaţională respectul pentru diversitatea lingvistică şi culturală constituie una din competenţele cheie pe care educaţia trebuie să le dezvolte (ex. Comisia Europeană, 2007).”

Helena Pedersen (Crearea de politici educaţionale pentru schimbare socială, O intervenţie postumanistă)

În 2008, Consiliul Europei a publicat Manifestul European pentru Afiliere Culturală Multiplă, care afirmă deschis faptul că într-un anumit moment sau în diferite etape ale vieţii, oamenii se pot simţi ca aparţinând mai multor grupuri culturale diferite: „Afilierea culturală multiplă face posibilă atât conceperea cât şi experimentarea dezvoltării complexe, diferențiate a identității culturale în societăţi democratice mature. În primul rând recunoaşte comunităţile care aduc cu ele diferite referinţe cu privire la identitate şi în al doilea rând permite indivizilor să exprime mai multe identităţi prin apartenenţa la diverse culturi. Apartenenţa multiplă este percepută ca posibilitatea tuturor, fie individual sau în grup, să simtă simultan sau succesiv afiliere cu un set de valori şi referinţe culturale împărtăşite de mai multe grupuri şi comunităţi de credinţe şi interese.”

Perspectiva interculturală ne cere în primul rând să recunoaştem că realitatea este plurală, complexă şi dinamică şi că interacţiunea este parte integrantă a tuturor vieţilor şi culturilor. Perspectiva interculturală înseamnă asigurarea respectului reciproc printr-o astfel de interacţiune şi dezvoltarea unor comunităţi de indivizi care se sprijină reciproc, eliminând relaţiile bazate pe dominare şi respingere. Interculturalitatea implică deschidere, curiozitate şi empatie faţă de oamenii din alte culturi şi folosirea cunoaşterii şi sensibilizării dobândite pentru a evalua propriile pattern-uri de percepţie, gândire, sentimente şi comportamente pentru a ajunge la o mai bună auto-cunoaştere şi auto-înţelegere. GHID DE EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ, Institutul Intercultural Timișoara

Din perspectiva constructivistă, identitatea este în mod constant în curs de construire în cadrul unui proces desfășurat pe tot parcursul vieții, nu ceva dat, ceva încheiat sau preluat de la alții. Acest lucru nu înseamnă că nu avem o identitate coerentă, însă identitatea nu este statică, ea evoluează şi se conturează continuu în interacţiunea cu alţii şi cu mediul. Identitatea unei persoane este definită atât prin auto-identificare (modul în care noi ne definim), cât şi prin hetero-identificare (modul în care ne definesc ceilalţi). La nivel individual, identitatea este strâns legată de nevoia de a relaţiona cu ceilalţi, cu societatea, precum şi de percepţia propriei autonomii. Adesea, identitatea pe care o persoană şi-o asumă este diferită de cea „dată” de alţii. Modul în care noi ne percepem este diferit de modul în care ne percep ceilalţi.

GHID DE EDUCAȚIE INTERCULTURALĂ (Institutul Intercultural Timișoara)