Un popor nu-și poate justifica dreptul la existență distinctă în sânul popoarelor civilizate, decât dacă va contribui cu ceva la cultura universală, dându-i nota specifică a geniului său.
Educație Interculturală. Referințe
Destinele glorioase ale popoarelor nu depind nici de forța lor numerică, nici de întinderea teritorială a țărilor, ci de chipul în care se pricep și slujesc civilizația.(….) Sentimentul național este acela care asigură existența popoarelor.
Nicolae Titulescu
Este întristător că adeseori, pentru a fi bun patriot, unii își închipuie că trebuie să fie inamicii restului omenirii.
Voltaire
Dimensiunea interculturală a vieții sociale ridică probleme semnificative pentru educație și învățare. Unul dintre scopurile tradiționale ale educației este cel al transmiterii culturii. Întrebarea ce se pune acum este care și a cui cultură trebuie să o transmită educația? Se pare că tinerii au nevoie nu de asimilarea unei anumite culturi, a unui grup restrîns, ci de ceea ce se cheamă competență interculturală – un ansamblu de cunoștințe și deprinderi în măsură să-i permită individului relaționarea, comunicarea și integrarea cu succes în diferite tipuri de comunități. Interculturalitatea ar putea fi un instrument semnificativ de apropiere a educației de viața de zi cu zi, de problemele semnificative ale lumii reale.
Lucian Ciolan
Abordarea interculturală în educație pleacă de la ideea că o mai bună înțelegere între oameni este posibilă. Ea se vrea a fi un antidot al rasismului, xenofobiei și a altor forme de excludere. Se înscrie în căutarea unei logici a păcii, care se dorește a fi una dintre verigile active în sfera educativă. Ea are pretenția de a participa în școală la crearea colectivă a unui spațiu cultural care acceptă, inserează, reelaborează semnificațiile culturale ale membrilor diferitelor comunități în contact. Aceasta nu se mulțumește să realizeze o constatare a trasăturilor asemănătoare și diferite, ci caută să formuleze anumite semnificații noi, împărtășite de toți.