Este greu de găsit reţeta pentru soluţionarea conflictelor interetnice care au rădăcini vechi şi puternice. Procesul globalizării care îşi supune noi spaţii geografice poate duce la dezvoltarea fiecărei etnii în parte, dar poate provoca şi noi conflicte interetnice. Unul dintre fundamentaliştii teoriei  conflictului – R. Darendorf – consideră că chiar şi concepţia societăţii deschise şi democratice nu va pune capăt conflictelor interetnice, deoarece ea nu poate soluţiona toate problemele controversate ale dezvoltării. Cu toate acestea, poate fi elaborată o strategie de evitare a apariţiei conflictelor noi. Conferinţa Internaţională organizată de UNESCO în septembrie 2001 la Geneva a elaborat conceptul  de “a învăţa să trăim împreună”. Implementarea în practica educaţională a respectivului concept ar duce la evitarea apariţiei conflictelor interetnice şi la însănătoşirea societăţii. În cheia acestui concept, educaţia secolului XXI trebuie să se axeze pe 4 trepte:

• a învăţa să înveţi – înseamnă, în linii mari, să ştii să acumulezi pe parcursul întregii vieţi cunoştinţele, informaţiile necesare;
• a învăţa să faci – înseamnă nu doar obţinerea unor abilităţi profesionale, ci şi competenţele necesare pentru a te adapta la condiţiile în continuă schimbare ale lumii contemporane;
• a învăţa să fii – este capacitatea de autoedificare a personalităţii în baza valorilor morale şi sociale, capacitatea de a evalua propriile acţiuni şi de a fi responsabil;
• a învăţa să trăieşti împreună cu alţii – înseamnă să-i înţelegi pe cei din jur în spiritul toleranţei, pluralismului şi al respectului.

Considerăm că educaţia ca proces şi ca sistem are încă multe domenii neexplorate şi nevalorificate. Educaţia ar putea fi soluţia plauzibilă a conflictelor interetnice în Republica Moldova.

Valentina Chicu

Educaţia interculturală asta îşi propune: să deschidem prin particularitatea valorilor proprii poarta spre valorile universalităţii, să ne lăsăm pătrunşi de universalitatea fără frica pierderii contururilor axiologice particulare, să purtăm cu mândrie valorile proprii fără a le denigra sau subaprecia pe ale altora, să intrăm în contact şi în rezonanţă cu valori străine fără ură sau părtinire, să ne cultivăm cu responsabilitate diferenţele culturale cu gândul că şi alţii au aceleaşi drepturi, să ne iubim unii pe alţii tocmai pentru că suntem diferiţi.

     Până a deveni cetăţeni ai lumii – obiectiv pertinent al educaţiei contemporane –, e nevoie să experimentăm o cultură particulară, prin care vom intra (cu ceva din ea) în perimetrul larg al valorilor universale. Fără o centrare de primă instanţă, este greu de conceput una mai largă, multireferenţială şi multinivelară. A-i cunoaşte pe alţii presupune, mai întâi să ne cunoaştem pe noi înşine. A ne cantona însă numai la instrumentele culturale proprii, secvenţiale, sacralizându-le, este la fel de păgubos cu a milita pentru un “internaţionalism”  indistinctiv, ambiguu, sec.

Constantin Cucoş

Educaţie multiculturală: ansamblu de activităţi pedagogice, care au la bază recunoaşterea şi respectarea valorilor specifice ale diferitelor culturi care se întâlnesc într-un cadru social (şcoală, regiune geografică) în vederea valorificării valenţelor acestor culturi în spirit democratic. Termenul a fost pus în circulaţie în SUA, în anii „60, în cadrul luptei pentru înlăturarea segregării şcolare a copiilor de culoare. Astăzi, termenul şi-a lărgit conţinutul care coincide, în mare măsură, cu cel de educaţie interculturală.

Lexicon pedagogic (Mircea Ştefan)

Totalitate a influenţelor pedagogice, care asigură recunoaşterea diversităţii culturilor umane şi deschide o fereastră spre lume, preconizând cunoaşterea reciprocă a membrilor diferitelor culturi, dialogul şi interacţiunea lor, cultivarea respectului fiecăruia faţă de tradiţiile şi valorile culturale ale altor comunităţi locale sau naţionale, stabilirea de relaţii prieteneşti cu semenii noştri, fără deosebire de diferenţele culturale care există. Toţi avem de câştigat din acest contact. Este utilă descoperirea convergenţelor care apropie diferitele culturi. Tot atât de utilă este tolerarea divergenţelor, a căror cunoaştere ne lărgeşte orizonturile. Faptul că o cultură este diferită de a noastră nu înseamnă că este opusă sau ostilă.

În comunităţile pluriculturale, în care se mai manifestă tensiuni interetnice şi tendinţe revanşarde în urma unor vechi conflicte, educaţia interculturală are rolul de a preveni şi a stinge conflictele, a combate xenofobia, rasismul sau şovinismul, a reinstaura relaţii de colaborare şi bună înţelegere.

Educaţia interculturală nu anulează, ci încurajează afirmarea liberă a fiecărei culturi naţionale şi dreptul fiecărei persoane la identitatea sa culturală.

Şcoala, prin toate disciplinele predate, poate juca un rol important în promovarea toleranţei, în cunoaşterea şi acceptarea reciprocă a diferenţelor culturale şi spirituale, în cultivarea solidarităţii umane. Un rol important pot avea, în această direcţie, educaţia informală şi cea nonformală.

Lexicon pedagogic (Mircea Ştefan)

Profesorii ar trebui să aibă în vedere o serie de elemente pentru a asigura acea calitate a experienței în viața școlară care să susțină valorile interculturale:

• Să asigure o organizare democratică a clasei (și a școlii) sau a grupului respectiv, care să permită fiecăruia să învețe, să se exprime, să discute, să reflecteze, să țină cont de celălalt, să își asume o serie de responsabilități;
• Să dea ocazia fiecărui elev în parte să experimenteze diferite roluri (…), să cunoască diferitele forme de a conduce, de a recepta și analiza relațiile de putere în cadrul grupului, în instituție și în societate, de a depista abuzurile și de a învăța să reacționeze la ele;
• Să urmărească locul acordat limbilor, culturilor, convingerilor etnice și religioase, competențelor fiecăruia dintre elevi, locul acordat fetelor și băieților;
• Să urmărească calitatea relațiilor dintre elevi. Se spune că, cu cât mai mulți elevi participă la interrelații, cu atât învață mai mult; gradul lor de participare depinde de prestigiul pe care elevii îl au în cadrul grupului. Acest prestigiu este determinat, printre altele, de situația socioeconomică, de etnie, de limbă, de capacitățile psihice, rezultatele școlare. Organizarea unui învățământ de grup care să determine cooperarea, asigurând fiecăruia un anumit prestigiu, pare fi o cale spre reducerea inegalităților școlare;
• Să stăpânească fenomenele de violență.

Lucian Ciolan