logo

Deschiderea oficială a Centrului de Resurse Didactice pentru Educaţie Interculturală la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi

Evenimente

În data de 22 septembrie curent a avut loc deschiderea oficială a Centrului  de Resurse Didactice pentru Educație Interculturală, creat prin Ordinul Rectorului Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți nr. 02-84 din 18.09.2020.

Centrul a fost  dotat în cadrul Proiectului „Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice”, implementat de C.E. PRO DIDACTICA, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălţi și Universitatea de Stat din Comrat, cu sprijinul Fundației pentru Copii „Pestalozzi” din Elveția.

Tatiana Șova, conf. univ., dr., coordonator instituțional, a evidențiat activitățile de bază realizate în cadrul proiectului și rezultatele obținute.

Centrul este o structură care urmărește să fie un spațiu pentru dialog și colaborare între studenți și profesori pentru a realiza cele mai bune inițiative privind dezvoltarea personală și profesională în domeniul educaţiei interculturale, promovând dezvoltarea competenței interculturale și a celorlalte competențe-cheie, implicarea activă a studenților în activitățile de voluntariat în instituțiile educaționale, învățarea formală, nonformală și informală.

Mesaje de felicitare au fost adresate de:

  • Olga Morozan, ofițer educație, Republica Moldova, Fundația pentru Copii Pestalozzi;
  • Viorica Goraș-Postică, dr. hab., prof. univ., expert în cadrul proiectului;
  • Lidia Pădureac, conf. univ., dr., prim-prorector pentru activitatea didactică;
  • Valentina Prițcan, conf. univ., dr., prorector pentru activitatea științifică și relații internaționale;
  • Lora Ciobanu, conf. univ., dr., decanul Facultății de Științe ale Educației, Psihologie și Arte.

Comunitatea academică USARB apreciază la nivel înalt suportul Fundației pentru Copii „Pestalozzi” din Elveția în dezvoltarea unui mediu educațional intercultural.

  • 2020
  • 2019
  • 2018