logo

Concurs de selectare a formatorilor-experţi naționali pentru facilitarea atelierelor de elaborare a curriculumului universitar în cadrul proiectului „promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale în formarea iniţială a cadrelor didactice”

Anunțuri

Finanţator: Fundaţia pentru copii Pestalozzi, Elveția

Perioada pentru realizarea sarcinii: februarie-aprilie, 2019

Misiunea expertului-formator constă în oferirea consultanței pentru elaborarea curriculumului modular universitar în domeniul EIC și a suportului de curs aferent, pregătirea și facilitarea atelierelor de formare pentru profesorii universitari/conceptori de curriculum.

 Context:

Proiectul Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale (EIC) în formarea iniţială a cadrelor didactice abordează problemele cu care se confruntă studenții, viitori profesori, din 3 universități – de management al claselor multiculturale, cu elevi, care provin din diferite regiuni culturale, geografice și lingvistice, dar și de didactică particulară a subiectelor cu tematică multi-, interculturală.

Scopul: Îmbunătățirea cunoștințelor și abilităților profesionale de EIC a viitoarelor cadre didactice, în vederea sprijinirii dezvoltării competențelor interculturale la copii și tineri.

Obiectivele specifice ale proiectului:

  • Elaborarea curriculumului şi a materialelor didactice privind educaţia interculturală în formarea iniţială a cadrelor didactice;
  • Dezvoltarea competenţelor profesionale de educaţie interculturală a cadrelor didactice universitare.

 Sarcini:

Consultantul urmează să îndeplinească următoarele sarcini:

  1. Schițarea unui concept de curriculum modular;
  2. Elaborarea unui design atelier de 2 zile;
  3. Identificarea necesităților actuale de instruire a conceptorilor de curriculum, în baza rezultatelor evaluării inițiale a competenței interculturale (realizată în prima fază a proiectului);
  4. Elaborarea agendei de instruire, a suportului de curs/hand out pentru cursanți a activității de formare, în baza necesităților actuale de instruire a conceptorilor de curriculum, în consultare cu echipa de proiect CE PRO DIDACTICA;
  5. Realizarea activităților de formare a câte 2 zile (câte 4 sesiuni);
  6. Oferirea consultanței individuale pentru 12 conceptori de curriculum;
  7. Pregătirea unui Raport de activitate finală care să prezinte achizițiile participanților și un set de recomandări practice pentru elaborarea curriculumului modular și a suportului de curs universitar la tema Educația interculturală a viitorilor pedagogi.

Criterii de eligibilitate:

  • Expertiză în formarea inițială a cadrelor didactice;
  • Experiență de formare a adulților în domeniul educației interculturale;
  • Cunoașterea contextului, specificului multicultural din diferite zone ale Republicii Moldova;
  • Competențe lingvistice avansate de desfășurarea a sesiunilor în limbile română sau rusă.

Competențe, aptitudini și alte cerințe:

  • Abilități de analiză, scriere și comunicare;
  • Cunoașterea cadrului legislativ privind educația interculturală la nivel național;
  • Cunoașterea excelentă a limbilor română sau rusă.

Dosarele vor include:

  • CV-ul actualizat;
  • Scrisoare de intenție în care să fie descrisă rezumativ design-ul unui atelier de 2 zile.

Detalii adiționale privind conținutul proiectului găsiți pe pagina web: http://prodidactica.md.

Modalitatea de aplicare pentru poziția solicitată

Candidații care îndeplinesc cerințele de eligibilitate sunt invitați să expedieze prin e-mail Curriculum Vitae și o scrisoare de intenție, cu subiectul„Expert național instruire EIC” la următoarele adrese: prodidactica@prodidactica.md, Cc: cbujac@prodidactica.md. Pentru detalii, ne puteţi contacta la tel: 069366848, 069233782.

Data limită pentru depunerea dosarelor – 29 ianuarie 2019.

  • 2023
  • 2022
  • 2019
  • 2018