logo

Certificarea profesorilor universitari în domeniul competenţei interculturale

Evenimente

Pe 9-10 decembrie curent, a fost organizată ultima parte a programului de formare a cadrelor didactice din universităţile partenere ale proiectului „Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale în formarea iniţială a cadrelor didactice” pentru dezvoltarea şi evaluarea competenţei interculturale.

În calitate de facilitatori, au fost implicaţi formatori recunoscuţi la nivel naţional, cu experienţă vastă în educaţia interculturală: Vitalie CÎRHANĂ, directorul institutului „MilleniuM” şi Angela GRAMA-TOMIŢĂ, prof. LT „M. Eminescu” din Chişinău.

În prima zi, s-au simulat şi s-au dezbătut diverse metode de educaţie non-formală, cu evidenţierea specificului aplicării acestora în contextele universitare multiculturale, s-au contrapus de manieră pragmatică şi incitantă aspecte specifice de educaţie non-formală şi formală, cu accente în favoarea necesităţii de extindere şi diversificare a ofertei educaţionale universitare non-formale.

Ziua a II-a a inclus desfăşurarea unui atelier de discuţie, ca formă de lucru în context intercultural, dar şi prezentarea interactivă, urmată de debrifări/analize metodice ale unor schiţe de proiecte didactice cu tematici de educaţie interculturală, elaborate acasă, ca eventuale modele pentru studenţii cărora le predau formabilii.

Apreciem, în final, gradul de satisfacţie al participanţilor de pe urma programului dat, dar şi achizițiile enunţate ca utile de aplicat/preluat acasă, astfel încât studenţii de la universităţile partenere – USM, USARB şi USC să beneficieze din plin de rezultatele calitative ale investiţiilor din proiectul sprijinit de Fundaţia Pestalozzi din Elveţia în dezvoltarea personală şi profesională a profesorilor universitari.

Viorica Goraş-Postică, expert proiect