Ziua Europei la USARB
O activitate extracurriculară online, care a avut drept scop dezvoltarea valorilor europene la studenții de la Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți, a fost organizată de către Viorica Condrat, doctor, lector universitar la Catedra de filologie engleză și germană în contextul recomandării parvenite de la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării de a desfășura, în perioada 4 – 8 mai 2020, săptămâna cu genericul „Republica Moldova este Europa”, în instituțiile de învățământ din țară.
Studenții au fost încurajați să participe de-a lungul săptămânii la discuții online informale în care au avut posibilitatea de a-și împărtăși viziunile privind rolul Uniunii Europene în consolidarea și dezvoltarea unei societăți democratice. Scopul activității a fost de a înțelege care este atitudinea studenților bălțeni față de blocul comunitar, pe de o parte, și de a le oferi prilejul de a afla mai multe lucruri despre valorile Uniunii Europene, pe de alta.
Per ansamblu, putem afirma că studenții apreciază contribuția enormă a Uniunii Europene în dezvoltarea societății noastre, remarcând în mod particular proiectele educaționale precum Erasmus+, de care au putut beneficia mulți dintre studenții noștri. Am remarcat interesul major al studenților pentru evenimentele ce se întâmplă în spațiul european, dând dovadă de înțelegere și gândire critică. Astfel, ei au putut identifica provocările majore cu care actualmente se confruntă UE și modalitatea în care încearcă să le soluționeze, anume prin colaborare și cooperare.
Totodată, studenții conștientizează complexitatea procesului de integrare europeană și realizează necesitatea implementării reformelor în varii sectoare ale societății noastre. Îndeosebi, a fost discutată importanța promovării valorilor europene, care ar contribui la prosperitatea societății noastre.
Împreună, am ajuns la concluzia că anume valorile și principiile europene fac blocul comunitar atât de puternic. Într-adevăr, de vreme ce devin prioritare cetățeanul și respectarea drepturilor sale fundamentale, o societate nu poate decât să prospere. Uniunea Europeană lucrează asiduu pentru a le oferi cetățenilor securitate, libertate și justiție de a trăi într-o societate în care au întâietate toleranța, justiția, solidaritatea și combaterea discriminării.
Ne dorim să trăim într-o societate care să primeze libertatea, demnitatea umană, democrația, egalitatea, statul de drept și drepturile omului. Fiecare dintre noi poate contribui la crearea unei astfel de societăți prin implementarea valorilor date în acțiunile noastre. Astfel, vom putea să ne integrăm în sânul Uniunii Europene. UE-Moldova: împreună mai puternici!
Viorica CONDRAT, dr., lect. univ.
Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți