Trainingul ”Metodologia educației interculturale”
În data de 16 decembrie curent, în incinta Centrului de Resurse Didactice pentru Educație Interculturală al Universității de Stat din Comrat, a fost organizat trainingul „Metodologia educației interculturale”. Evenimentul s-a realizat în cadrul proiectului „Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice (EIC)”, faza a II-a, implementat de CE PRO DIDACTICA, în parteneriat cu șase universități din Moldova, cu sprijinul Fundației pentru copii „Pestalozzi” din Elveția. Scopul activității organizate a vizat dezvoltarea competenței interculturale, abilităților interculturale în sala de clasă prin metode interactive: învățarea de noi practici educaționale pentru a se alinia la noile provocări pe care le întâmpină instituțiile de învățământ multiculturale.
Cu mesajul de salut pentru participanții activității – cadre didactice și manageriale din instituțiile de învățământ general din regiune, s-au adresat Gheorghe Sult, prorector pentru activitate didactică; Cristina Bujac, coordonator de proiect, Daniela Preașca, expert în monitorizare și evaluare.
Formatoarele, doamnele Maria Ianioglo, dr., conf. univ., coordonator local de proiect; Liudmila Chior, dr., conf. univ., Catedra Pedagogie și Psihologie; Galina Mutaf, dr., șef Catedra Filologie Găgăuză și Istorie, au avut o prestație de excepție, demonstrând măiestrie pedagogică și competențe sporite în aplicarea interactivă a conținuturilor interculturale.
Participanții la activitățile în cadrul trainingului au reușit să actualizeze prevederile actelor normative în domeniul educației la problematica diversității culturale, să proiecteze activități cu copiii preșcolari, cu elevii, părinții, cadrele didactice în contextul educației intercultural; să aplice diverse instrumente; să valorifice bunele practici și să argumenteze necesitatea deținerii competenței interculturale la locul de muncă. Dintre unitățile de conținut parcurse în cadrul evenimentului privind educația interculturală au fost: conceptul de „educație interculturală”; esența și obiectivele educației interculturale; dimensiunea aplicativă a interculturalității în activitatea pedagogului; valorificarea instrumentelor de evaluare a competenței interculturale; copilul format intercultural; formarea/dezvoltarea competenței interculturale etc.
Trainingul a avut impact asupra abilităților de cunoaștere și înțelegere a dimensiunii interculturalității, capacității de a compara, de a reflecta și de a pune în discuție ceea ce este considerat de la sine înțeles ș.a. Pe final de eveniment participanții au concluzionat lecțiile învățate, învrednicindu-se de certificate de participare.