logo

Principii de bază în proiectarea curricula de educație interculturală în universități

Evenimente

În perioada 4-5 martie curent, al doilea grup de profesori universitari de la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă” din Chișinău, Universitatea de Stat din Tiraspol, Universitatea de Stat „B.P. Hasdeu” din Cahul și Universitatea de Stat „Gr. Țamblac” din Taraclia au participat la primul atelier de dezvoltare curriculară a dimensiunii educației interculturale (EIC).

Dna Tatiana CARTALEANU, formatoare cu experiență avansată în domeniu, a facilitat opt sesiuni interactive, în care s-au dezbătute aspecte teoretice cheie, apoi s-au exersat abilitățile de proiectare a dezvoltării competenței interculturale prin programele de licență.

Inițiativa are loc în cadrul proiectului „Promovarea și dezvoltarea educației interculturale în formarea inițială a cadrelor didactice” (faza 2), sprijinit de Fundația pentru Copii „Pestalozzi” din Elveția și implementat de CE PRO DIDACTICA, în parteneriat cu 7 universități din țară.

Participanții, peste 20 de profesori, care predau discipline socio-umanistice la domeniul „Științele educației”, au valorificat achizițiile teoretice și practice în elaborarea unui curriculum de educație interculturală prototip, sondând din diverse unghiuri perspectivele, posibilitățile de abordare a EIC în mediile academice multiculturale.

Cu statut de extindere, beneficiarii în cauză vor dezvolta, în baza planului de studii din fiecare instituție, cursuri de EIC, module sau teme, lărgind oferta educațională a universității și răspunzând nevoilor studenților de astăzi, dar și normelor naționale și internaționale.