Pilotarea dimensiunii interculturale în curricula universitare pentru viitorii pedagogi de la Universitatea de Stat din Moldova
La Universitatea de Stat din Moldova, cinci profesori, implicaţi în proiectul ”Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale în formarea iniţială cadrelor didactice”, implementat de C.E. PRO DIDACTICA, cu suportul financiar al Fundaţiei pentru Copii ”Pestalozzi” din Elveţia, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea de Stat ”Alecu Russo” din Bălţi şi Universitatea de Stat din Comrat, pilotează deja a II-a lună curricula universitare de educaţie interculturală. Astfel, studenţii de la Facultăţile: Litere; Ştiinţe ale Educaţiei, Psihologie, Sociologie şi Asistenţă Socială; Istorie şi Filozofie parcurg în mod aprofundat module specifice de dezvoltare a competenţei interculturale, încadrând-o în ansamblul de competenţe profesionale. Pe de o parte, se lărgesc cunoştinţele declarative, procedurale şi condiţionale specifice diversităţii postmoderne la viitorii pedagogi, pe de altă parte, se oferă instrumente de educaţie în spiritul toleranţei şi al echităţii la copiii, cu care aceştia urmează să lucreze în instituţiile educaţionale.
Dna dr. conf. univ. Ludmila Darii a aplicat în mod creativ dimensiunile interculturalităţii la disciplinele: Managementul clasei de elevi (curs opţional, Litere, anul II); Didactica educaţiei tehnologice (Învăţământul primar şi limba engleză, anul IV); Etica profesională pentru psihopedagogi (frecvenţă redusă, anul IV). Profesoara menţionează că aceasta este o problematică actuală, inclusiv în contextul nostru multicultural, marcat de diferenţe specifice în perioada globalizării şi a migraţiilor extinse. Studenţii îşi manifestă interesul faţă de acest domeniu – atât pentru dezvoltarea lor personală, dar şi pentru a putea face faţă provocărilor de la practica pedagogică din şcoli, care trebuie să devină tot mai incluzive şi mai prietenoase pentru toţi copiii, indiferent de etnie, limbă vorbită, confesiune sau statut social.
Dintre cele mai originale produse, care fac parte din portofoliul studenţilor de la Educaţia tehnologică, remarcăm: proiectul individual ”Analiza conţinuturilor curriculare recomandate din perspectiva interculturalităţii şi a manualelor aferente”; proiect de grup ”Analiza comparativă a curricula de Educaţie tehnologică din diferite ţări cu cel din Republica Moldova”; proiecte didactice cu tematici interculturale pentru fiecare clasă; colaje de lucrări practice, expoziţia portului naţional, a bucatelor tradiţionale, a broderiilor populare la etniile din Republica Moldova; scenarii pentru improvizări de emisiuni radiofonice şi televizate la temă etc.
În concluzie, menţionăm că studenţii, în rezultatul pilotării, au fost echipaţi din punct de vedere metodic cu cunoştinţe funcţionale, aici şi acum, în sala de clasă de la diferite trepte de şcolaritate, or, „chiar dacă interculturalismul nu este un tratament cu efecte imediate, care după administrare colorează plural orice atitudine, orice spaţiu şcolar, şi întregul curriculum, chiar dacă nu este simplu şi comod, efortul de construcţie a unei şcoli a diversităţii nu este opţional, ci devine chiar o datorie serioasă pentru practicieni” (Anca Nedelcu).
Cadrele didactice, participante în proiect, recunosc necesitatea unor modificări, adaptări ale curricula pilotate în prima versiune şi consideră că, la final, vor avea documente îmbunătăţite şi apropiate de necesităţile interculturale ale studenţilor şi ale societăţii.