Masă rotundă ”Prezentarea curriculumului și a ghidului metodologic de educație interculturală și diseminarea rezultatelor pilotării”
În cadrul proiectului ”Promovarea și dezvoltarea educației interculturale (EIC) în formarea inițială a cadrelor didactice”, implementat de CE PRO DIDACTICA, cu sprijinul Fundației Pestalozzi din Elveția s-a desfășurat un important eveniment de bilanț, la care au participat atât reprezentanții echipelor de proiect din universitățile partenere (USM, USARB şi USC), reprezentantul MECC, dna Doina USACI, cât și invitați din alte universități și licee cu profil pedgogic, inclusiv studenți.
Facilitatorii dezbaterilor, Tatiana CARTALEANU și Olga COSOVAN, au provocat pe cei peste 30 de participanții să reflecteze în mod analitic și critic asupra rezultatelor cantitative și calitative ale proiectului, evidențiind experiențele și contribuțiile specifice la dezvoltarea competenței interculturale a profesorilor universitari, dar și perspectivele EIC, reieșind din provocările actuale ale fiecărei trepte de școlaritate, de la grădiniță, la universitate.
Beneficiarii proiectului au împărtășit experiențele de impact imediat și de perspectivă ale proiectului, au recunoscut aspectele inedite și unice din programele de formare, pe care le-au valorificat în curricula și în ghidurile metodologice elaborate, ilustrând cu exemple relevante din contexte universitare și școlare pe care le reprezintă.
Pedagogia diversității, care evoluează în mod accelerat și diferențele tot mai evidente între culturile care interferează contextual în mod surprinzător, creează premise tot mai distincte de abordare creativă din partea profesorilor școlari și universitari și reclamă competențe interculturale avansate de asigurare a sustenabilității proiectului.
Viorica GORAȘ-POSTICĂ, expert proiect