Învățăm a fi prieteni și comunicăm în limba engleză
Joi, 28 noiembrie curent, a fost efectuată o vizită de monitorizare a practicii pedagogice, din perspectiva implementării educației interculturale de către studenta stagiară a anului IV de la USM, Facultatea de PSESAS, Gheorghina Chiroşca, sub îndrumarea profesoarei Aliona Hâncu, gr. didactic 2.
Ora de limbă engleză în clasa a IV-a a avut tema: ”Good friends”, desfășurată la liceul teoretic cu profil de arte ”Ion și Dona Aldea-Teodorovici”. Ne exprimăm recunoștința pentru ajutorul oferit de profesoară studentei și susținerea pe care studenta o apreciază foarte mult.
Am observat copii bine pregătiți, cu pasiune pentru limba engleză, deschiși și doritori să învețe limba străină, dar și să cunoască mai mult despre ce înseamnă a fi un bun prieten. Astfel, s-au găsit împreună argumente, care au fost exprimate laconic în limba străină, inclusiv cu privire la faptul că toți copiii, ca și toți oamenii de pe Pământ, au aceleași drepturi și obligații, chiar dacă au altă culoare a pielii, vorbesc altă limbă, practică alte tradiții etc. Am remarcat că atmosfera prietenoasă de la lecție au ajutat cei doi copii cu CES să se implice în mod egal cu toți colegii în activitățile de la oră, fără nicio diferențiere.
Studenta a manifestat atitudine pozitivă și responsabilă, a pregătit materiale didactice variate, colorate, a relaționat în mod constructiv cu copiii. Evident că i-au trebuit mai mult curaj, mai multe cunoștințe și abilități de exprimare orală în limba engleză, că să ajute copiii în mod prompt și să corecteze erorile de pronunție, dar și să explice oricând sarcinile didactice, inclusiv în engleză. Desenele imaginii prietenului/prietenei și caracterizările succinte au făcut parte dintr-o probă relevantă de evaluare a înțelegerii de către elevi a prieteniei adevărate, mai ales în baza proverbului ”A good friend, in a need is a friend indeed”.
Viorica Goraş-Postică