logo

Instruirea părinților în domeniul educației interculturale continuă

Evenimente

La data de 31 octombrie 2023 în IP LT Waldorf din Chișinău a fost organizat un atelier online cu părinții cu privire la promovarea educației interculturale și dezvoltarea competenței respective. Acest eveniment a avut loc datorită semnării unei Convenții-cadru de parteneriat între 4 părți din domeniul educațional: DGETS, CE PRO DIDACTICA, Universtiatea de Stat din Moldova și IP LT Waldorf. Atelierul cu părinții a fost moderat de dna Ana BRÎNZA, directoare adjunctă și profesoară de limba și literatura română, care activează în IP LT Waldorf, dar și masterndă USM, care a studiat cursul de Management intercultural. Această activitate a avut drept obiective promovarea și dezvoltarea educației interculturale și conștientizarea acestei dimensiuni de către părinți din întreaga comunitate educațională Waldorf.

În cadrul atelierului au participat 3 tătici și 18 mămici, iar ca formator invitat a fost dna Viorica GORAȘ-POSTICĂ, dr. habilitat, prof. univ. la USM. Dna Daniela PREAȘCA, expertă în monitorizarea și evaluarea proiectului „Promovarea și dezvoltarea EIC în formarea inițială a cadrelor didactice” (implementat de CE PRO DIDACTICA în parteneriat cu 6 universități, cu sprijinul Fundației pentru Copii „Pestalozzi” din Elveția), a prezentat un cuvânt de salut, dar și proiectul ca atare, evidențiind utilitatea EIC pentru familiile din societățile multiculturale actuale. Dna Olga MUNTEANU, managerul instituției, a apreciat implicarea părinților și importanța parteneriatului din cadrului proiectului.

După cuvintele de salut și partea informativă cu privire la competența interculturală, moderatoarea atelierului a inițiat un dialod interactiv cu părinții claselor 2-12, în care au avut posibilitatea să-și expună în mod liber părerile cu referire la importanța dimensiunii EIC atât în instituția în care învață copiii lor, dar și în întreaga societate. Părinții au adus exemple concrete, prin care au demonstrat că EIC este promovată în cadrul activităților extrașcolare, a proiectelor educaționale organizate la nivel local, național și internațional, precum: Olimpiada Greacă, Festivalul de Istorie și Cultură Medievală, desfășurarea Iarmaroacelor, proiectul social-intercultural Luxemburg-Chișinău etc. De asemenea, părinții au menționat faptul că în IPLT Waldorf domină un climat favorabil, sănătos, prietenos copilului, este o comunitate educațională care promovează cultura conviețuirii și a dialogului intercultural, care pune în valoare diversitatea de orice natură ar fi acesta: de limbă, de gen, de apartenență socială, religie ș.a. După vizionarea a 2 secvențe video, părinții au auns la concluzia, pe care o repetă deseori și copiii lor: suntem cu toții diferiți, ceea ce este minunat, pentru că suntem cu toții unici. Fără diversitate viața ar fi plictisitoare. Părinții au pus accent pe faptul că dimensiunea EIC este importantă pentru a fi promovată în societate și fiecare conștientizează că este benefic aportul personal în dezvoltarea interculturalității.

La finalul atelierului, părinții au completat un formular cu privire la evaluarea atelierului, menționând că s-au simțit foarte bine în timpul acestei activități și au învățat lucruri importante despre interculturalitate. Ei au înțeles că și acasă, în familie, urmează să promoveze mai insistent valorile interculturalității, precum toleranța, respectul, pacea, prietenia, ajutorul reciproc ș.a.