Sesiune de follow-up cu managerii universitari în domeniul planificării strategice din perspectiva EIC
Pe 16 septembrie curent, peste 30 de beneficiari ai proiectului, reprezentanți ai 7 universități cu profil pedagogic din Republica Moldova,au participat la sesiunea de finalizare și certificare în domeniul promovării educației interculturale în documentele strategice de la diferit nivel. Astfel, s-au parcurs de manieră interactivă și participativă următoarele obiective specifice:
- prezentarea rezultatelor revizuirii documentelor strategice ale instituțiilor de proveniență, din perspectiva educației interculturale;
- facilitarea unui schimb de experiență în domeniu, cu accent pe bunele practici;
- fortificarea comunității academice a membrilor de proiect.
Apreciem responsabilitatea și interesul de care au dat dovadă majoritatea managerilor în revizuirea/completarea programelor manageriale prin includerea și dezvoltarea dimensiunii educației interculturale a viitorilor pedagogi. În virtutea faptului că Strategia națională Educația 2030 se află în proces de finalizare, iar mai multe planuri strategice se încheie în 2021, colegii noștri au cooperat și au formulat recomandări specifice, valabile, inclusiv pe următoarea perioadă de dezvoltare – 2021-2026.
Am constatat, de asemenea, că Programul de formare din iunie al acestui an, facilitat de dl Șerban Iosifescu de la București, a avut impact pozitiv asupra participanților, motivându-i să promoveze dezvoltarea competenței interculturale la viitorii pedagogi, ca și componentă a culturii democratice, indispensabilă pentru conviețuirea pașnică și civilizată în secolul XXI-lea, al globalizării și al multiculturalității. În acest context, s-a intervenit pe textele de misiune, viziune, probleme, priorități și obiective strategice, acțiuni strategice, dar și pe unele planuri operaționale pentru acest an. Un exemplu relevant poate fi exemplul de viziune a Universităţii de Stat din Moldova, care constă în ”consolidarea mediului academic ca un context de valorificare şi producere/creare a tezaurului ştiinţific, în contribuţia substanţială la edificarea unei societăţi bazate pe cunoaştere, funcţionale prin reperul axiologic intercultural şi activism civic format studenților şi emergent întregii societăţi.”
Alte exemple de bune pracici în problematica dată vor fi prezentate pe site-ul proiectului, dar și pe cele ale instituțiilor-partenere, în baza cărora, la următoarea etapă, se vor definitiva planurile operaționale ale universităților, facultăților, catedrelor/departamentelor încadrate în Program, dar și a Centrelor de Resurse Didactice în Educația Interculturală, inițiate și dotate în cadrul proiectului. Ne dorim ca transferul de bune practici la nivel instituțional și comunitar, inclusiv prin intermediul Centrelor de EIC, să ajute profesorii și studenții, viitori pedagogi, să devină promotori avizați ai educației interculturale, recunoscându-i beneficiile în dezvoltarea personală și profesională.