Studentele de la USARB implicate în dezvoltarea competenţei interculturale a elevilor
În 18 noiembrie curent, la Liceul Teoretic ”Mihai Eminescu” din Bălţi, a fost efectuată o vizită de monitorizare a procesului de pilotare a curricula universitare de educaţie interculturală din partea echipei de proiect ”Promovarea şi dezvoltarea educaţiei interculturale în formarea iniţială a cadrelor didactice”, sprijinit de Fundaţia Pestalozzi din Elveţia. Studentele de la Facultatea de Litere, specialitatea Limbă germană şi limbă engleză, USARB – Iana Doţiuc, Ana Ghedea, Felicia Ţurcanu, ghidate de metodista Oxana Chira, au realizat cu succes o oră publică de limbă germană în clasa a XI-a, dar şi o activitatea extracurriculară cu tema ”Zece curiozităţi europene de dialog intercultural” cu elevii claselor a VI-a.
Printre caracteristicile observabile, remarcăm: pregătirea bună pentru ore a elevilor şi foarte bună a studentelor stagiare; crearea unui climat educaţional suportiv şi deschis pentru colaborare şi cooperare; menţinerea unor relaţii pozitive elev-elev şi elev-profesor; expunerea explicită a sarcinilor didactice, dar şi unele elemente de diferenţiere atractivă a actului de învăţare în general.
Aspectele tematice de educaţie interculturală au fost integrate reuşit în activităţile urmărite, prin utilizarea adecvată a unor mijloace de învăţământ originale şi a unor metode şi forme variate de instruire. S-a provocat în mod echilibrat dezvoltarea gândirii logice, creative şi critice a elevilor, lansându-se mai multe apeluri pentru schimburi interculturale şi interdisciplinare de idei şi de experienţe din viaţa copiilor, dar şi de practicare a comunicării în limba germană.
Am apreciat, în final, nivelul avansat de competenţă interculturală al studentelor şi elevilor, accentele puse pe valorile spirituale din cultura diferitor popoare, evaluarea formativă orientată spre rezultate calitative împărtăşite şi recunoscute de elevi. Am fost plăcut surprinse să vedem că studentelor le place să lucreze cu copii, majoritatea îşi doresc să înceapă o carieră pedagogică în şcolile din ţară şi că recunosc aportul important al cunoaşterii limbilor străine în societatea globalizată de astăzi.
Viorica Goraş-Postică, Cristina Bujac, C.E. PRO DIDACTICA